Cum ne ajuta literatura sa ne cunoastem mai bine?

Sunt tentată să aduc în incipitul acestei mărturisiri maxima lui Goethe: “ Un singur lucru este absolut – devenirea”, întrucît, anume ea nepermite să ne vedem ca ieri şi, respectiv, ca mîine.

Iar literatura? Paul Georgescu afirma că “ literatura este scopul absolut al existenţei – o pură necesitate” , să fie chiar aşa?

Literatura este instrumentul prin mijlocul căruia facem o călătorie spre inimă şi mintea noastră.Deci, e un elemen mediocru dintre lumea arhetipală, creată prin ficţiune, şi lumea firească, pămînteană. Ea implică funcţii nobile, dezvoltă un potenţial însemnat, cultivînd pe brazda vie a sufletului- valorile umane, apropiindu-ne de modelul exemplar şi eliberînd afectele negative( catharsisul).

 O dată ce pătrundem în universul literaturii, facem o călătorie dincolo de sufletul şi conştiinţa noastră. Astfel, pătrundem în lumi diferite, trăind sentimentele şi experienţa eroului plăsmuit de ficţiune. Literatura este oglinda ce reflectă aspiraţiile noastre, visele, dorinţele, inclusiv , felul nostru de a fi- Prin ea ne modelăm spiritual, prin ea creştem şi menţinem seminţa frumoslui, mereu arzîndă, în inimile noastre. Ea a cernut şi cerne fără răgaz lumea şi sufletul.

Prin urmare, literatura precede lumea, dă lumină întunericului, reînvie ceea ce a murit, dă chip informului, împlineşte ceeia ce este neîmplinit. Nu-n zadar V. Mîndîcanu a spus-o atît de tare: “Rătăcitul de literatură este mai totdeauna un rătăcit de suflet, de neam, de omenire şi de omenie.”

 
 Literatura, cea care de-a lungul secolelor şi-a asumat o colosală responsabilitate – instruirea tînărului , aflat îndeosebi, la începutul căii iniţiatice. Ea dezvoltă haruri tăinuite în cele mai adînci colţuri ale fiinţei umane. Prin intermediul ei,  învăţăm a exista frumos, a iubi necondiţionat şi infinit lumea.

În felul acesta , pentru a creşte  pe tărîm spiritual, pentru a ne construi drept personalităţi, nu e nevoie de licori magice, lectura are grijă să ne ajusteze , transformîndu-ne în personaje reflectoare şi afective.

 Lectura începe cînd închidem cartea şi doar atunci stăm faţă-n faţă cu acele rînduri ce accelerează respiraţia şi amplifică bătăile inimii. Influenţaţi de lectură, de vocea ce transpare din operele literare, încercăm filă de filă să dezlegăm sensurile majore ale existenţei, modelîndu-ne firea, astfel ne cunoaştem, deschidem ochii şi privim în noi, graţie literaturii ce ne mîngîie cu gingăşie sufletele.

 
O lectură adevărată şi profundă nu are nicicînd finitudine, de aici nu are limite nici procesul de creare continuă a personalităţii lectorului. Şi totuşi, pînă la urmă, cartea e o mică viaţă.

Dimensiunea valorică a lecturii, care contribuie substanţial la descoperirea personalităţii aduce aport la achiziţionarea, păstrarea şi transmiterea valorilor general umane care se eternizeaza prin lectură , astfel literatura devine vie, perpetuă, rămînînd în viaţă după ce o trăieşti.